Una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea o reprezintă nopțile de vară, când dormeam afară, sub cerul liber. Si chair asa mă simțeam eu pe atunci. Liberă.
Nicăieri nu se vede cerul atât de frumos ca acasă, în Parâng. În nopțile senine, aproape că poți prinde stelele cu mâna. Iar iarna, parcă îți mângâie părul și-ți sărută fruntea.
În tabloul acesta, cumva înghețat și pur, îl văd pe tati, pășind prin zăpada neîncepută. El face o potecă prin curtea casei,cu ghetele lui galbene și uriașe. Iar noi mergeam pe urmele lui și ne puneam o dorință în secret să fim exact ca el, când vom fi mari.
Of, tati! Ești steuța mea strălucitoare și în fiecare noapte înstelată îmi furi toate gândurile, și lacrimile, și rugăciunile.
Din toate stelele de pe cer, eu mi-am ales o stea pe vremea când de-abia știam să vorbesc. Și-o caut mereu cu privirea, ca pe un prieten vechi și bun, care-mi deschide toate porțile sufletului.
Pierdută-n lumea mare, a oamenilor mari, înstrăinată-n veci de copilărie și de părinți, sufletul meu caută uneori puritatea de atunci. Iar pentru asta, am gândit să aduc puțin din cerul de copil în camera copiilor mei. Așa că am creat această lampă din carton, cu lună și stele.
Am folosit:
- o bucată mare de carton
- o farfurie mare
- creion
- culori acrilice
- pensulă
- bandă izolatoare neagră
- foarfece
- lipici
- scotch
- șurubelnită
- instalatie pentru brad
Pentru început, am trasat un cerc mare, urmând conturul farfuriei.

Am trasat tot cu ajutorul farfuriei și luna. Am decupat cercul și semiluna cu grijă.

Am pictat cercul cu negru și luna cu galben. Am lăsat să se usuce bine. Puteți da mai multe straturi, pentru că sigur cartonul absoarbe mai mult pigment. Eu am dat trei straturi.

Măsurați diametru cercului și tăiați două fâșii de carton (sau una mai mare) de aceeași dimensiune. Pentru a le uni, folosiți capsatorul.

Atașați această bordură la cercul inițial și vopsiți marginile cu negru.

Lipiți în interior, în zona în care se unesc, bandă izolantă de culoare neagră. Aceasta va face să nu se disperseze lumina prin crapaturi și să se vada frumos stelele.
Lipiți cu grijă luna.

Cu ajutorul unei șurubenițe, dați cu atentie găuri în cerc. Acestea vor fi stelele. Dacă aveți o constelație preferată, vă puteți folosi de o fotografie a acesteia.

Intruduceți instalația de brad și fixați-o din loc în loc cu scotch.

Acum puteți să o agățați în camera. Apăsați întrerupătorul și dați liber la visare.


Leave A Reply