Ei dorm. Sunt atât de senini, de dulci și de puri, încât nu ma pot desprinde de ei nici acum când dorm. Sunt dependentă de ei. Și fiecare respirație a lor este și a mea, puii mei frumoși. Zămbiți în somn. Poate e Moș Crăciun ce ține în brațe păpușa preferată, poate trăiți intens distracția unui joc nou pe umerii tatălui vostru, poate visați c-a nins mult noaptea trecută și-n săniile albastre deschidem noi poteci strălucitoare în zori de zi…
Copiii mei frumosi, aș vrea să rămâneți așa mereu. În lumea voastră e cald, e bine, e lumină. Eu m-am născut odată cu voi, și-am învățat în fiecare zi că poți iubi mai mult, și mai mult, atât de mult cum nu credeam că e cu putință. Nimeni nu poate măsura cu adevărat câtă iubirea încape în inima unei mame…
Voi dați sens vieții mele, îmbrațisările voastre șterg toate durerile și neliniștile sufletului meu. Voi sunteți viață și speranță. Sunteți o dimineață o zi din luna mai, o adiere fină în tufele de liliac, cerul albastru-necuprins, bucuria unui nou început.
Si-n timp ce voi dormiți, eu plâng. De fericire. Sunteți cea mai frumoasă parte a ființei mele. Mi-ați luat inima în prima clipă când m-ati privit în ochi.
Dacă-aș putea să îngheț timpul… Să fim mereu așa cum suntem acum. Voi infinit de dulci și neatinși de durerile și nedreptățile vieții și noi fericiți. Și tineri…
Leave A Reply