Sunt o mulțime de activități pentru bebeluși pe care le puteți încerca acasă, împreună cu copilul dumneavoastră. Orice joc senzorial este minunat la această vârstă. Prin intermediul lui, copilul învață enorm despre lumea în care trăiește. Practic, așa descoperă lumea, dar și pe sine.
Una dintre cele mai simple și interesante activități pentru bebeluși este jocul cu paste colorate. Această activitate presupune foarte puțină pregătire, dar asigură copilului distracție din belșug. Noi n-am spus niciodată NU unui joc senzorial cu spaghetti colorat.
Aveți nevoie de:
– o cutie de spaghetti
– colorant alimentar în diverse culori
– o lingurita de ulei
Cum procedăm:
Se fierb pastele conform instructiunilor de pe ambalaj.
Apoi se strecoară, se adaugă o picătură de ulei și se porționează în vase separate în funcție de câte culori veți folosi.
Se adaugă în fiecare vas puțin colorant alimentar în nuanța dorită. Amestecăm pentru a uniformiza totul și lăsăm la uscat o oră, două.

Pastele sunt acum gata și distracția poate să înceapă.
Notă: Este o activitate potrivită și pentru copiii mai mari. Puneți-le la îndemână diverse instrumente pentru transfer. Pot muta pastele cu ajutorul unei spatule în diverse recipiente, le pot încărca și transporta în mașini, pot hrăni animalele etc.

Citește și : EXERCIȚII DE SCRIERE PENTRU COPIII MICI- ACTIVITĂȚI DE INSPIRAȚIE MONTESSORI
Leave A Reply