Pavlova este prajitura mea preferata. Eu ador bezeaua, fiica mea fructele de padure, iar baiatul si sotul meu ciocolata. Ca sa impac pe toata lumea, am pregatit aceasta prajitura speciala, care a devenit favorita noastra- Pavlova cu ciocolata, mascarpone si fructe de padure.
Nu ma asteptam, sincer, sa iasa atat de buna.
Hai sa trecem la treaba!
Pentru bezea:
6 albusuri mari
300g zahar pudra
3 linguri de cacao pudra
1 lingurita de otet balsamic
50g ciocolata amaruie tocata marunt
Pentru crema de mascarpone:
400 g mascarpone,
300 ml smantana pentru frisca,
150 g zahar pudra
Pentru sosul de fructe:
400 g fructe de padure
150 g zahar
2 linguriţe de amidon
Preincalzim cuptorul la 180grade Celsius.
Mixam albusurile spuma apoi adaugam treptat zaharul si mixam pana acesta se topeste.
Cernem cacao deasupa si adaugam otetul si ciocolata data pe razatoare si amestecam cu o spatula pana cand compozitia se omogenizeaza.
Tapetam o tava mare cu hartie de copt si desenam un cerc cu diametrul de 25cm.
Turnam compozitia formand marginile mai inalte. Dam tava la cuptor si schimbam temperatura la 140grade Celsius.
Coacem timp de 1 ora si 20 de minute.
Lasam bezeaua sa se raceasca in cuptor cu usa intredeschisa.
Pana se raceste preparam sosul.
Punem într-o cratita fructele de padure( eu am folosit congelate), zaharul si o ceasca mică cu apa. Fierbem pana obtinem o dulceata mai lichida. Apoi dizolvam amidonul in putina apa si-l turnam peste fructe. Amestecam pana se ingroasa. Apoi il lasam la racit.
Crema o facem chiar inainte sa se servim Pavlova. Mixam smantana rece de la frigider cu zaharul pudra, pana se face frisca. Adaugam mascarpone si mixam sa omogenizam compozitia.
Asamblam Pavlova; blatul de bezea, crema apoi sosul de fructe de padure.
Este o prajitura delicioasa! Practic, un mare Macarons de ciocolata, cu crema fina si un sos racoritor.
Vezi si: Prăjitura cu Oreo îmbrăcată în ciocolată
Secrete pentru o Pavlova perfecta
Albusurile trebuie sa fie perfect separate de galbenusuri, altfel nu se vor bate asa cum trebuie
Ouale se separa cel mai bine atunci cand sunt reci, dar pentru prepararea bezelei albusurile trebuie sa fie la temperatura camerei.
Zaharul se adauga atunci cand albusurile sunt perfect batute spuma.
Bezeaua este gata atunci cand este alba si lucioasa. Daca frecati o parte din ea intre degete nu trebuie sa se simta zaharul.
Leave A Reply