• Home
  • FOOD
  • FUN
  • VISIT
  • STYLE
  • LIFE
  • OAMENI COOL
  • About
  • Contact
  • Home
  • FOOD
  • FUN
  • VISIT
  • STYLE
  • LIFE
  • OAMENI COOL
  • About
  • Contact

Simplu și distractiv. 10 jocuri si activități pentru bebeluși: 0-6 luni

11 februarie 2018

Primele șase luni din viața bebelușului sunt uimitoare. Practic, vezi cum micuțul se transformă dintr-un nou-născut într-o persoană minunată, care poate să stea și să se joace. Fiecare copil se dezvoltă în ritmul propriu,  însă există jocuri si activități pentru bebeluși, ușor de pus în practică, prin care puteți să-l stimulați pentru o dezvoltare armonioasă.

 

 Practic, stimularea creierului copilului și  crearea unor situații  noi îl  ajută să învețe lucruri care il pun în legătură cu mediul lor. În plus, atunci când fac activități cu copiii, și părinții devin observatori mai fini, iar atunci când merg la pediatru, de exemplu, îi pot oferi multe amănunte despre dezvoltarea  micuțului.

Iată câteva jocuri si activități pentru bebeluși simple şi distractive:

1. ASCULTĂ

Ce trebuie să faceți: Cântați și discutați cu copilul folosind tonuri exagerate de voce. Urmăriți expresiile faciale ale bebelușului și vedeți modul în care reacționează.

Abilități învățate: dezvoltarea limbajului

 

2. URMĂREȘTE JUCĂRIA

Materiale necesare: o jucărie mică, moale, colorată, de exemplu o minge sau animal de pluș.

Ce trebuie să faceți: În timp ce bebelușul stă întins pe spate, țineți jucăria în fața lui și, dacă este necesar, loviți-o ușor sau atingeți-o ușor pentru a-i capta atenția. Apoi mutați jucăria dintr-o parte în alta și încurajați  bebelușul să o urmărească vizual.

Abilități învățate: urmărirea vizuală, dezvoltarea vizuală

 

3. DANSĂM

Materiale necesare: muzică

Ce trebuie să faceți: Puneți una dintre melodiile preferate și, în timp ce țineți copilul în siguranță la piept, mișcați-vă ușor împreună, pe ritmul muzicii.

Abilități învățate: Ascultare.

Acest lucru încurajează, de asemenea, interesul pentru muzică, dar întărește și legătura cu parintii, care este importantă pentru dezvoltarea emoţională.

 

4. CÂNTATUL

Ce trebuie sa faci: data viitoare cand micutul tău dorește un pui de somn , cântă-i cu  voce linişqtitoare. Nu vă amintiți niciun cântec de leagăn? Nicio problemă – Puteți inventa propriul cântecel.

Abilități învățate: Ascultarea, reglajul emoțional

 

5. REFLECȚIA

Materiale necesare: Oglindă pentru copii

Ce trebuie să faceți: arătați-i copilului reflecția în oglindă, apoi întrebați: „Cine este aici?” Repetați apoi cu propria voastră reflecție și cu animaluțe de pluș sau jucării.

Abilități învățate: Dezvoltare vizuală, socială și emoțională

 

6. MASAJUL

Ce trebuie să faceți: Când copilul se află într-o stare liniștită, dar treaz,  dezbrăcați-l până la scutec și puneți-l cu fața în sus pe un prosop moale sau o pătură, într-o cameră caldă și liniștită. Masați-i ușor, pe secțiuni, dar ferm, picioarele, brațele și burtica.

Aptitudini învățate: conștientizarea corporală, legătura cu părintele

 

7. URMEAZĂ LIDERUL

Ce trebuie să faceți:  Vedeți câte acțiuni poate imita copilul dumneavoastră.

Bateți cu palma în masă, deschideți şi închideți pumnul , bateți din palme și fluturați mîna.

Sfat: Începeți cu ceva pe care bebelușul dvs. îl face deja, cum ar fi să bateți cu pumnul pe masă.

Variații: măriți provocarea adăugând mișcări noi și mai complexe, dar acordați atenție reacțiilor bebelușului. Dacă pare frustrat,încetați activitatea. Cînd nu mai este distractivă, este momentul să vă opriți.

Abilități învățate: imitație, conversație, memorie

 

8.  AVIONUL

Ce trebuie să faceți: puneți copilul pe burtică, cuprindeți-i mijlocul cu mâinile dumneavoastră şi apoi ridicați-l ușor în sus, în jos, înapoi și înainte, ca o rachetă care coboară în spațiu. Pentru mai multe chicoteli, adăugați efecte sonore.

Abilități învățate: Mișcarea și stimularea corpului

 

9. LOVIM CU PICIOARELE

Materiale necesare: hârtie/ șervețele

Ce trebuie să faceți: Luați câteva servețele sau hârtie fină si puneți-le sub perna unei canapele sau a unui fotoliu, astfel încât să atârne pe podea ca o perdea. Scoateţi șosetele copilului și puneți-l pe spate, cu picioarele atingând hârtia și cu genunchii ușor îndoiți. Dacă încearcă să lovească, împinge ușor hârtia, cât să-i atingă picioarele.

Abilități învățate: conștientizarea corpului, cauza și efectul, integrarea senzorială

 

10. COȘUL PLIN

Materiale necesare:  Tuburi de hârtie igienică, tăiate în mai multe inele de  2-3 cm, un coș mic sau un castron

Ce trebuie să faceți: Umpleți coșul sau castronul cu inelele de hârtie și puneți-l în fața bebelușului în timp ce se află în burtă, sprijinit pe o pernă sau  în poală, cu mâinile libere pentru a se juca. Încurajați-l să împingă și să atingă inelele inelelor sau să folosească peretele vasului pentru a le putea apuca.

Variații: Schimbați tuburile tăiate cu benzi de panglică pentru a-i oferi o senzație tactilă diferită. Întotdeauna  stați cu ochii pe copil atunci când utilizați panglici. Bilele de golf sunt și ele minunate pentru acestă activitate, deoarece fac zgomot mare atunci când sunt puse într-un recipient metalică.

Abilități învățate: apucă  și eliberează, stimulare tactilă, coordonare ochi-mână

Toate aceste jocuri si activități pentru bebeluși trebuie să fie distractive. Dacă micuţul nu este atras, încercaţi din nou peste câteva zile.

CITEŞTE ŞI ACTIVITĂȚI PENTRU BEBELUȘI: JOC SENZORIAL CU SPAGHETTI COLORAT

 

 

activitati bebelusibebelusul 0 - 6 lunidezvoltare bebelusjocuri bebelusi
Share

FUN

Greieri Mici

You might also like

Hai la joacă! Activități distractive pentru bebeluși: Marionetele și Clopoțelul
7 noiembrie 2019
Activitate senzorială pentru copii. Viața în mări și oceane
3 octombrie 2017

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − 2 =

  • Greieri Mici
  • Ultimele Articole

    • Biscuiti de Craciun. Reteta simpla, rapida si foarte gustoasa
    • Paine fara gluten. Reteta simpla, rapida, fara framantare
    • Cum e viata fara gluten. Schimbarile pe care le-am remarcat in prima luna
    • „Copiii sunt cheile Paradisului”. Cele mai frumoase citate despre copii
    • 32 de camere pentru copii în stil scandinav
  • Meniu

    • Home
    • About
    • Contact
  • DIY – Mașină de spălat pentru copii

    https://www.youtube.com/watch?v=p720uyx0Ceo


  • Ultimele articole

    • Biscuiti de Craciun. Reteta simpla, rapida si foarte gustoasa
    • Paine fara gluten. Reteta simpla, rapida, fara framantare
    • Cum e viata fara gluten. Schimbarile pe care le-am remarcat in prima luna
  • Arhive

    • decembrie 2020
    • septembrie 2020
    • martie 2020
    • ianuarie 2020
    • decembrie 2019
    • noiembrie 2019
    • octombrie 2019
    • august 2019
    • aprilie 2019
    • noiembrie 2018
    • septembrie 2018
    • mai 2018
    • aprilie 2018
    • martie 2018
    • februarie 2018
    • ianuarie 2018
    • decembrie 2017
    • noiembrie 2017
    • octombrie 2017
    • septembrie 2017
    • august 2017
    • Politica de confidențialitate
    • Politica de cookies
    • Termeni și condiții
    • Contact

© Copyright greierimici.ro